În aprilie 2002, Comisia Europeană a publicat un document de discuţii privind căile alternative de soluţionare a litigiilor. În iulie 2004, Comisia a organizat lansarea unui Cod de conduită pentru mediatori care a fost aprobat şi adoptat de un număr mare de experţi în mediere, iar în octombrie 2004, Comisia a adoptat şi a prezentat Parlamentului European şi Consiliului European o propunere de directivă-cadru privind medierea.
Cartea verde, Codul de conduită şi propunerea de directivă sunt toate parte a lucrărilor actuale ale Comunităţii Europene privind crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie şi, mai ales, privind îmbunătăţirea accesului la justiţie. Comisia consideră că, dacă se încurajează folosirea medierii şi a altor forme alternative,se sprijină soluţionarea litigiilor şi se permite evitarea grijilor, termenelor şi a costurilor asociate cu acţiunile judiciare, iar astfel se asigură în mod real drepturile ale cetăţenilor.
În continuarea Planului de acţiune de la Viena din 1998 şi a Concluziilor Consiliului European de la Tampere din 1999, Consiliul de miniştri ai justiţiei şi ai afacerilor interne au solicitat Comisiei să prezinte o Carte verde privind căile alternative de soluţionare a litigiilor în cadrul dreptului civil şi comercial, altfel decât prin intermediul arbitrajului, luând în considerare situaţia actuală şi lansând consultări pe larg cu privire la măsurile ce trebuie luate. Ar trebui să aibă prioritate posibilitatea de a formula principiile fundamentale, fie în domeniile generale, fie în cele specifice, care să ofere garanţiile necesare că soluţionarea litigiilor în afara instanţelor va prezenta un grad de siguranţă adecvat în administrarea justiţiei.
În cartea verde a acesteia, Comisia a amintit faptul că dezvoltarea acestor forme de soluţionare a litigiilor nu trebuie privită ca un mod de corectare a deficienţelor privind funcţionarea instanţelor, ci ca o alternativă, o formă de menţinere a păcii sociale şi de soluţionare a conflictelor şi a litigiilor bazată pe consens, care în multe cazuri va fi mai potrivită decât soluţionarea litigiilor de către o terţă parte prin intermediul instanţelor sau prin arbitrare.
Tehnicile alternative de soluţionare a litigiilor, precum medierea, permit părţilor să continue dialogul şi să ajungă la o soluţie reală privind litigiul prin intermediul negocierii, în loc să rămână blocaţi într-o logică de conflict şi confruntare cu o persoană care câştigă şi una care pierde la final. Importanţa acestui fapt este deosebit de evidentă, de exemplu în litigiile familiale, însă se poate dovedi foarte valoroasă în alte tipuri de litigii.
Aceste tehnici se utilizează tot mai mult în litigiile comerciale complexe în care părţile, în încercarea de a rezolva un conflict, doresc, de asemenea, să menţină în continuare, pe cât posibil, relaţiile comerciale. Sunt din ce în ce mai des folosite în cadrul litigiilor determinate de accidente medicale, în care medierea poate duce la adoptarea unei soluţii inovatoare pentru conflicte ce sunt adesea foarte delicate şi poate conferi rezolvări creative dincolo de competenţa instanţelor.
De asemenea, cartea verde a furnizat o multitudine de informaţii şi a luat în considerare o paletă largă de întrebări, urmărind astfel să familiarizeze un număr cât mai mare de persoane cu aceste forme alternative, de cele mai multe ori noi, de soluţionare a litigiilor. Aceasta s-a adresat în mod special părţilor implicate în proces, magistraţilor şi profesiunilor juridice.
Scopul principal al cărţii verzi era cel de a oferi răspunsuri la întrebarea delicată privind echilibrul care trebuie să existe între necesitatea de flexibilitate şi necesitatea de a garanta calitatea rezultatelor şi relaţia armonioasă cu procedurile instanţei.
De asemenea, a subliniat realizările şi iniţiativele existente din acest domeniu, atât în cadrul statelor membre, cât şi în cadrul Comunităţii.
În cele din urmă, prin publicarea cărţii verzi, Comisia a contribuit la dezbaterile în curs din cadrul statelor membre şi, în plan internaţional, la cea mai bună metodă de a se asigura că există cel mai bun mediu posibil pentru dezvoltarea căilor alternative de soluţionare a litigiilor.
Cele 21 de întrebări formulate în cartea verde se referă la elementele decisive ale formelor alternative diferite de soluţionare a litigiilor, cum ar fi clauzele care furnizează acorduri de a apela la căile alternative de soluţionare a litigiilor, problema termenelor de prescripţie şi limitare, necesitatea confidenţialităţii, validitatea consimţământului, efectul acordurilor care rezultă din aceasta mai ales pentru aplicare, instruirea pentru mediatori şi alte terţe părţi, acreditarea acestora şi regimul răspunderii acestora.