Asadar, despre creanta certa
putem spune ca este aceea a carei existenta rezulta din insusi actul de creanta
sau si din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute
de dansul (art. 379 alin. 3 Cod procedura civila, cu completarile si
modificarile ulterioare).
Creanta este lichida atunci cand catimea ei este
determinata prin insusi actul de creanta sau cand este determinabila cu
ajutorul actului de creanta sau si a altor acte neautentice, fie emanand de la
debitor, fie recunoscute de dansul, fie opozabile lui in baza unei dispozitii
legale sau a stipulatiilor continute in actul de creanta, chiar daca prin
aceasta determinare ar fi nevoie de o osebita socoteala (art. 379 alin. 4 Cod
procedura civila, cu completarile si modificarile ulterioare).
Scadenta platilor se stabileste conform clauzelor
inscrise in contract sau potrivit dispozitiilor legale speciale privind plata
obligatiilor. Dupa implinirea termenului contractual sau legal stabilit pentru
executarea obligatiei de plata, creanta devine exigibila.
Pentru obligatia „de a da” si „de a
face”, debitorul trebuie pus in intarziere printr-o notificare
comunicata prin intermediul unui executor judecatoresc din raza teritoriala in
care isi are sediul debitorul (art. 1079 Cod civil, cu completarile si
modificarile ulterioare).
Debitorul este de drept in intarziere:
a) in cazurile anume determinate de lege (de exemplu, art. 43 Cod comercial, in
conformitate cu care „datoriile comerciale lichide si platibile in bani produc
dobanda de drept din ziua cand devin exigibile”);
b) cand s-a contractat expres ca debitorul va fi in intarziere la implinirea
termenului, fara a fi necesara comunicarea unei notificari;
c) cand obligatia nu putea fi indeplinita decat intr-un termen determinat, pe
care debitorul l-a lasat sa treaca.